Bine ai venit! Sau Bine ai revenit!

Postat de sadmin la Dum, 01/15/2017 - 16:29

EmotionalMind este un site ce-şi propune să vă îndrume pe calea dezvoltării personale, descoperindu-vă darurile cu care aţi fost înzestraţi pentru a fi sănătoşi, fericiţi, împliniţi şi în armonie cu ceilalţi.

A venit momentul să facem acel pas curajos de a avea încredere absolută în noi înşine. Este vorba despre a învăţa să facem alegeri conştiente, personale, pentru că în general oamenii fac puţine alegeri. De obicei îi urmează hipnotizaţi pe alţii sau îşi urmează obiceiurile moştenite. 

O să spuneţi: OK, dar ce am putea face să ne schimbăm?

Am putea alege să creăm momentul ACUM. ACUM trăim, ACUM simţim, ACUM se întâmplă toate: trecutul este experienţă, viitorul încă este nescris, dar depinde iremediabil de alegerile din ACUM.

Bucuraţi-vă de PREZENT, pentru că el creează viitorul.

Cred că fiecare merită un nou start în viaţă. Acolo unde se îndreaptă atenţia voastră, acolo sunteţi deja şi voi. Alegeţi să vă bucuraţi de fiecare zi, conferind putere doar lucrurilor pe care doriţi să le creaţi în viaţa voastră, nu lucrurilor pe care nu vi le doriţi.

Sa fie mereu aşa cum alegeţi,
Sabina